Miere cu descantec. Din stup.
Contact TainaVie
(0 produse) - 0 lei

Nu aveti nici un produs in cos

Mierea este unul dintre alimentele cele mai bogate în antioxidanți. Ce sunt aceștia și care este rolul lor?

Mierea naturală, de înaltă calitate, se evidențiază prin conținutul foarte ridicat de antioxidanți. Aceștia includ o serie de acizi organici și compuși fenolici, precum flavonoidele.

Aceasta este practic cea mai mare putere pe care o are mierea, cu atât mai mare cu cât mierea este mai închisă la culoare.

Ce sunt antioxidanții?

Antioxidanții sunt molecule care luptă cu radicalii liberi în organism. Iar radicalii liberi sunt compuși care pot dăuna organismului dacă nivelul lor este prea ridicat. Ei sunt legați de nenumărate boli, inclusiv diabet, boli de inimă, sau cancer.

Organismul nostru are propriul sistem de protecție împotriva radicalilor liberi, dar are nevoie și de un aport corespunzător de antioxidanți, care se găsesc în alimente, fructe, legume, miere naturală. Unele vitamine, cum sunt vitaminele E și C, sunt în fapt antioxidanți puternici.

Cum funcționează radicalii liberi

Radicalii liberi se formează  constant în ogranism. Fără antioxidanți, radicalii liberi pot cauza deteriorări serioase foarte rapid, ajungând până la a cauza moartea celulară.

Cu toate acestea, radicalii liberi au și ei funcții importante pentru sănătate, de exemplu ajută celulele sistemului imunitar în lupta împotriva infecțiilor. Din acest motiv, în organism trebuie întotdeauna să existe un echilibru între radicalii liberi și antioxidanți.

Când radicalii liberi depășesc antioxidanții, se poate ajunge la o situație denumită stress oxidativ, care dacă este prelungită poate conduce la degradarea ADN-ului și a altor molecule importante din organism.  Degradarea ADN-ului crește riscul de cancer, accelerează procesul de îmbătrânire.

Stilul de viață, stress-ul, factorii de mediu, sunt cauze ale producției excesive de radicali liberi, dar ei pot apărea și din alte motive, dintre care:

  • poluarea
  • fumatul
  • alcoolul
  • toxinele
  • nivele ridicate ale zahărului sangvin
  • aport exagerat de acizi grași nesaturați
  • radiații, inclusiv expunerea exagerată la soare
  • infecții bacteriene, fungice sau virale
  • aport excesiv de fier, magneziu, cupru sau zinc
  • oxigenarea prea puternică sau prea redusă
  • exercițiile intense și prelungite, care pot cauza distrugeri ale țesuturilor
  • aportul excesiv de antioxidanți, precum vitaminele C și E
  • deficiență antioxidantă

Antioxidanții din alimente

Antioxidanții sunt esențiali pentru supraviețuirea oricărei ființe vii. Organismele generează propriii lor antioxidanți, cum este cazul antioxidantului celular, glutationul, dar au nevoie și de un aport extern de antioxidanți. Practic viața depinde de aceasta, în special de aportul de vitamina C și E.

Practic, nu toți antioxidanții sunt esențiali pentru sănătate, dar varietatea lor, asigurată de o dietă sănătoasă este foarte benefică.

Printre sursele foarte bogate în antioxidanți se numără:

  • mierea naturală, cât mai închisă la culoare, în special, mierea de castan sau de mană, dar și celelalte tipuri de miere
  • fructele de pădure
  • ceaiul verde
  • cafeaua
  • ciocolata neagră
  • produsele din carne și peștele

Tipuri de antioxidanți

Antioxidanții pot fi solubili în apă sau în grăsimi. Cei solubili în apă acționează la nivelul fluidului din interiorul și din exteriorul celulelor, iar cei solubili în grăsimi acționează la nivelul membranei celulare.

Printre cei mai importanți antioxidanți se numără:

  • Vitamina C - solubilă în apă, este un antioxidant esențial
  • Vitamina E - solubilă în grăsimi, joacă un rol critic în protejarea membranei celulare împotriva degradării oxidative
  • Flavonoidele - acestea au cele mai multe beneficii pentru sănătate
  • Curcumina din turmeric și Oleocantalul din uleiul de măsline extra virgin, funcționează ca  antioxidanți dau au și o potentă activitate antiinflamatorie

În concluzie

Aportul corespunzător de antioxidanți este esențial pentru o dietă sănătoasă. Cea mai bună strategie este să-ți iei doza zilnică de antioxidanți din fructe și legume, dar și din miere. O linguriță de miere pe zi este suficientă pentru menținerea echilibrului antioxidant al organismului.

Comandă aici cea mai bună miere naturală, nepasteurizată, neîncălzită și fără niciun fel de adaos!

Leave a Reply
Obține o reducere de 10% la următoarea comanda!
Abonează-te la newsletterul nostru și vei primi un cupon de 10% reducere la urmatoarea comanda. Discountul nu se acordă pentru produsele aflate deja la promoție. Adresa de email va fi folosita exclusiv pentru prezentarea ofertelor si produselor noastre.